Despre mine

Irina Alexandra

irinadehartie.blogspot.com

Blogs Home » Litere » Literatura » Hartia, Basmul si Matematica

Hartia, Basmul si Matematica

Absurd prin abandonare și regăsire. Realități inventate fără dovadă și imaginație rătăcită în diaspora.

Articole Blog

01. Pentru ea - May 14, 2018 8:40:00 AM
El o iubea pentru că se muta dintr-un apartament în altul de câte ori o speria viața cu facturi și mărunțișuri fără contract. Pentru că se trezea cu interpretări calde și își făcea pile la CFR în nopți răcoroase de mai. Pentru că mirosea a ojă proaspătă și pentru că pe perna lui lăsa numere impare de fire de păr blond amețit. Pentru că nu știa să deschidă sticle de vin ieftin și creștea țânțari îmblânziți. O iubea pentru că lângă ea era mai puțin om și mai ales dragoste liberă. O iubea pentru că lângă ea viitorul nu mai exista de mult. 
02. Si fuera otro - Feb 28, 2018 10:11:00 AM

En el puerto de mi tierra, cuando bebía, a don Miguel le olían los párpados a historia púnica y a pescadito frito. Aquella mañana pisó nervioso todos los personajes que no eran nómadas de primera generación, rubias casi ortodoxas de rito antiguo o cocineros comprometidos con el descubrimiento de la patata. Lo dejé porque dudaba de sus cualidades de escritor. Ni la mano, ni el destiempo influyeron. Años más tarde, a Cartagena le dedicó seis versos y a mí un nombre indecente y viejo de caballero de otras tierras. Lo demás lo tiró al mar. Para que luego digan que no había rencor. 
03. - Jan 8, 2018 9:29:00 AM
Cuando aparecía, asustado y sorprendido, ella temblaba sin razón, culpable e ingenua. Cuando desaparecía, milagrosamente recuperado, sentía alivio, dolor y nostalgia. 
Hay países donde en marzo nieva en baños de hoteles pequeños. Rotos y sencillos. 
Seres del querer que ya no puede. 
04. - Oct 18, 2017 8:13:00 AM
S-au rupt trestiile. Și-au adunat rădăcinile și s-au învelit în zaharină de târg. Au plecat, abuzate de directori și decani de ape stătătoare. Le era frig. 
Cred, modest și pretențios în același timp, că dacă vreodată și-ar reveni, s-ar transforma în tâmplari inspectori de ape dulci. 


05. - May 12, 2017 2:20:00 PM
Cuvântul în altă limbă pe care nu îndrăznești să-l spui. Să zicem că sunt coșar. Sau de ce. Sau ghilimele. Fără ghilimele. Sunt cuvintele care-ți lipsesc. Cuvintele pentru care n-ai mai avut răbdare. 
06. De citit cu furculița - Apr 28, 2017 4:38:00 PM
Azi-dimineață, aparent fără motiv, mi-am amintit cum am descoperit că lumea e ca o geacă de iarnă, cu dosul rupt și plin de scobitori, hârtii de gumă (bine mestecată) și câte-o monedă care-și pierde valoarea noapte de noapte.
Senzația aia apăsătoare și claustrofobică. Și cum am împins-o undeva pe mâneca pe care nu intră nici moliile, nici zgomotul viitorului. 
Afară, seara, era cald și cred că de la primărie anulaseră respirația cetățenilor. Între castel și bazin nemărginirea își găsise geaca și răcoare nu mai era niciunde în afară de cafeneaua plină de adolescenți tulburați și scobitori pregătite pentru eternitate. 
Pe vremea aia nu eram nici mioapă, nici om. 
07. Tuneluri/tunele către acasă - Apr 24, 2017 10:51:00 AM
Dacă cineva nu știa asta încă, întotdeauna am avut o problemă cu pluralul în limba română. Hotel, tunel, aragaz și alte fițoșenii cu formă clasică pentru unii și din ce în ce mai instabilă pentru mine. Acum mulți ani un poet de acasă mi-a spus că dacă asta e singura mea suferință, e perfect. 
Din păcate, de ceva timp, vorbesc mai mult alte limbi decât pe-a mea, ceea ce probabil a dus la o ușoară schimbare în minte, oricum destul de amețită, și-n comportament.
Pluralul e acum doar una dintre durerile mele lingvistice. Am senzația că devin din ce în ce mai mediocră în exprimare. În toate exprimările. Și mai am și-un frate care mă taxează cu hohote de râs și miștouri de toate felurile de câte ori inventez câte-o expresie ca „focuri artificiale”. 
Am luat măsuri. Mi-am descărcat DEX-ul pe telefon (da, există o aplicație!). Urăsc cuvântul „însă” și snobii, așa că n-o s-o dau în hipercorectitudine. Nu pot să citesc texte fără diacritice și mai ales fără cratime și doi sau trei i când e cazul, așa că nu risc să cad în păcate mai mari. Citesc și scriu în limba română ca să mă simt acasă. Copiii mei o să vorbească (și) limba mea. Cu sau fără plural. 
08. Despre stânga. La oameni - Apr 13, 2017 1:14:00 PM
Acum zece ani, imediat lângă partea tradițională a Atlanticului, a-nceput să mă chinuie partea stângă a firii. M-a plimbat pe la spitale și doctori corupți sau obosiți și-apoi m-a cam lăsat baltă și-a zis să fac ce vreau.Acum zice să ne despartă, pe mine și pe mine, și să mă chinuie cu zile libere și amorțeli de conștiință mediteraneană. 
Sălbatic și la fel de neîncrezător în tratamentele fără sare (dar sărite-ntr-un picior), omul meu stâng se zbate în femeia care încerc să fiu. 
09. - Mar 29, 2017 6:53:00 AM
Cred că erau căpșuni. Și pantalonii mei negri. Ți-am arătat șosetele cu fir auriu și m-am lipit de perete obosită și speriată. Fericită. A doua zi am numărat broaște de hârtie și lacrimi de crocodil vinovat. M-am străduit să fiu mai sinceră, dar era greu.
Amintirile se șterg, ca limbile pe care nu le vorbești chiar dacă au fost ale tale.
10. Eu sunt....(Eu eram...) - aprilie 2009 - Mar 22, 2017 11:31:00 AM
Ochii aproape tineri care se trezesc dimineaţa în altă limbă. Primele mişcări ale orei opt şi ultimele ale nopţii. Între ele sunt cartea pe care o port în geantă şi ştampila aruncată pe hârtiile prea grele pentru luna aprilie.Amestecate în cazanul fiinţei, amintirile mele şi ale celor din urmă se pierd între frânturile de poveşti imaginate. Duminicile îmi dau ocazia să mă imaginez şi linia dintre ce am fost, ce aş vrea sau ce aş putea să fiu şi ce sunt se şterge ca amintirea unui pilot beat. 
Sunt de hârtie. Mă minunez când sărut unghiile florilor şi mă rujez numai în faţa televizorului prăfuit. Sunt un ochi de carton la fel de albastru ca şi celălalt şi câteva buze, atât superioare cât şi inferioare, care se trezesc dimineaţa umflate de vise. Am trei speranţe ascunse fiecare în câte un muzeu din lume şi o semnătură furată de la părinţi. Sunt o pereche de mâini care iubeşte o pereche de picioare, câteva glezne vulnerabile, vreo douăzeci de degete şi nişte gânduri neuniforme. N-am niciun strop de farmec şi nu port uniformă pentru că nu am unde.Sunt cei douăzeci şi doi de ani pe care i-am arhivat şi câte puţin din cei care mi-au trecut pragul ochilor; o înghiţitură din fiecare film care m-a văzut şi o clipire din fiecare carte pe care am răsfoit-o. Sunt pijamaua groasă de iarnă şi şoldurile goale de vară. Sunt invidioasă şi citesc ca să nu rănesc cărţile. Întârzii tot timpul la bibliotecă şi ajung mai devreme la locul de întâlnire. Catifeaua e întotdeauna neagră sau verde închis. Am două zodii şi le tratez ca pe păpuşi de bâlci. Sunt semnul cifrei unu şi forma infinitului.
Să născocim un dicţionar al oamenilor. Cred. 
11. La última - Mar 13, 2017 12:10:00 PM

Cansada y con los huesos gastados de tanto invierno, la mujer salió del árbol. No había esperanza. Ni olor a café, ni Vespas rotas en medio de ciudades medievales o gritos de padres hartos de serlo. Cogió su abrigo de marca y se propuso hacer, una vez más, el último recorrido del mundo. En el mar los guionistas se habían ahogado con montañas. ú﷽﷽﷽﷽﷽﷽﷽﷽r, una vez mrtos de serloA No se habn del ndo habjas de r a
12. - Mar 13, 2017 11:52:00 AM
Ia-mă de mână. Pe tine te ascultă cireșii. Știu asta pentru că în martie, într-un hotel din Hațeg sau alt oraș cu consoane proprii, începuse să ningă și noi,
cu ghioceii ofiliți pe noptieră, ne pregăteam să scriem vieți monotone despre oameni mai buni. Eu zic să mă iei de mână și să mă duci acasă. Să mă lași acolo, fericită, și să pleci. În Hațeg autobuzele își fac complimente cu frigul. 
13. februarie și jumătate - Feb 16, 2017 8:25:00 AM
În mintea și-n călcâiele mele sensibile și deranjate de ipocrizie, se plimbă cu oase-n vocabular și-n tristețe viitorul inuman al copiilor noștri. Cheia ta pe cutia poștală, gunoiul sub ea și eu, discret amărâtă, spre îndoieli și garoafe cu aspirină. Femei-crocodil în colanți și orășele cu viață de dimineață când în alte dimensiuni mor bunici și plâng femei cu gândul la viitorul neomenesc al nepoților. 

14. Rezistă. Acasă. - Feb 6, 2017 8:56:00 AM
În sufrageriile psihologiei noastre se târăsc pe covoare vechi, idei noi cu oameni și omenii moștenite. N-au voie în picioare pentru că mai sunt încă soldați din arhetipuri care-i apostrofează cu ghimpi. N-au voie să strige pentru că la noi televizorul e pe mut și subtitrarea decalată. N-au voie să se certe, dar se privesc cu mânie și tandrețe în aceleași oglinzi.
Generații desfăcute ca șosetele de lână se mângâie fără să-și recunoască meritele. Părinți care nu cred în ideile copiilor, dar cred în ei. Copii care condamnă trecutul, dar țin în suflet și-n pumni toate cuvintele de acasă. 
Cu toate și cu mai multe, în compartimentele trenului nostru rațional se plimbă cu inima-n piept o țară-ntreagă. 
15. pe stradă - Feb 2, 2017 9:55:00 AM
microlumile mele se pierd între știri și sentimente.țara în care m-am născut are bun simț, suflet și oameni. la noi acasă e trist. 
copiii, din viitor, mă întreabă și nu înțeleg de ce am plecat. 
16. Haos - Jan 30, 2017 10:36:00 AM
Mi-e teamă că mi-am pierdut papucii, vocea și sprâncenele. Străzile fără carioci subvenționate și limba de acasă. Când eram cuvânt din definiția timpului, aveam zurgălăi și bucăți din Tibet, sardine și îndeletniciri, haos, muzică, realism magic, cuceriri istorice și vapoare inventate pe covorul de la intrare. Mi-e teamă că astăzi, răgușită și simandicoasă, nu mai știu să fiu cu alți ochi. Că mi s-a stins tristețea și mi s-au decolorat hârtiile, că transpir în căutări lesnicioase de critici subiective. Mi-e teamă că astăzi e doar haos. 
17. - Jan 23, 2017 6:54:00 PM
Books of my moment 

18. Ianuarie și trenuri ignorante - Jan 23, 2017 10:13:00 AM
Pe cealaltă bancă, nebun și cocoșat, omul îngână ușor nume de amante, infractori și mâncăruri cu mălai. Omul e speriat. Îi e frig, are bătături și n-a știut niciodată cum stă treaba cu ironia. Nici să schieze. Să iubească. Oftează.  
Pe banca mea gerul și puricii își țin de cald și se miră de om. Omul, nebun și cocoșat, a fost fericit. Senin și fericit ca tocurile femeilor deștepte în pământul proaspăt udat.  Acum omul e nor. E liber și trist. 
19. Păsări și iubiri domestice - Jan 18, 2017 9:55:00 AM
Pe casa lor se plimbă cucuvele repetente și garduri pline de steaguri fără țară. Câteodată, când bate vântul prea tare, la ea în zâmbet se strecoară cu scara metalică supărări care vin din pantofii lui, din drumuri spre casă și colici renali. Mai târziu, când se scutură cactusul de fructe, pe el îl strigă absurdul și se ascunde sub pătura ei de tristețe. 
El cântă la chitara de plastic și urmărește știrile internaționale cu interese secreto-imaginare, ea se plânge de clima excesivă a dicționarelor, de cartoane, de șifoniere și de praful de stele din care s-au smuls cucuvelele. Așteaptă și zâmbește. Cuvintele sunt ca păsările ghinioniste. Pașii continuă cu aceeași încăpățânare. Solidă și tristă.  
Pe casa lor se plimbă delicatețea cu bastonul și, deși ceva supărați pe viață, se închină din când în când la oamenii buni, măcar așa, în caz de furtună.  La ei acasă hârtiile și anii sunt câmpuri de rapiță și zăpadă.  
20. La mine la bloc - Jan 15, 2017 12:12:00 PM
Muzele nu există. Există speranță, durere, sarmale și semințe de floarea soarelui. Muze nu. Șantiere de pe vremea lui Ceaușescu și cofetării în care se fuma fără rușine. Terenuri de fotbal înlocuite de case diforme și dicționare în care nu s-au înregsitrat încă înjurăturile de la bloc. 
La mine la bloc muzele jucau pitulușu, se împingeau în zăpadă și se îmbrăcau frumos de Mărțișor și de Paște. Se ascundeau în subsoluri pline de apă și șobolani și numărau până la mie cu ochii întredeschiși, speriați de mumiile din poveștile lui Noni. Eu urcam și coboram de zeci de ori pe zi ca să mă schimb și ca să fur felii de castraveți din frigiderul nesupravegheat. 
La bloc nimeni nu vorbea despre politică externă, nici despre școală, nici despre muze. Cel mult ne interesa filmul de la ora patru și cel puțin ce taxi conduce vecinul de la trei. Eu am vândut pâmânt cu lingurița la intrarea în scară și mi-am pus unghii de petale în grădină. Ne prăpădeam de râs cu gura leului și ne umpleam genunchii de bandaje și bălării în excursii periculoase până la blocul de la bănci. 
La mine la bloc nimeni n-a avut păduchi, toți ne spălam din când în când cu șampon de benzină pentru că ne plăcea. Ne mai plăceau și capetele sparte cu piatra și geamurile sparte cu mingea. Frate-miu n-a fost niciodată la jocuri și eu n-am avut decât vreo cinșpe oracole în care mă îndrăgosteam treptat, dar sigur. Până la urmărorul.
La noi la bloc copiii n-aveau limite, nici alarmă, nici telefoane. Aveau mame care strigau să vină la masă și vecine care urlau să nu mai urle. Laica și Tița erau adevăratele muze (am putea spune că frate-miu își amintește de câinii din cartier de câte ori își studiază nasul în oglindă). Magazinele de la colț și gumele turbo. Sifoanele și leagănele. Mirosul de prăjituri de la parter, pe care, din fericire, încă îl mai simt când merg acasă. 
Despre cum era la mine la bloc nu povestesc muzele. Habar n-au muzele cum era să îmbraci păpușile cu ciorapi sfâșiați și înnodați și ce se vorbea în spatele blocului când tanti Olimpia nu era pe balcon. 
La noi la bloc muzele erau copiii. Astăzi e liniște. S-o fi blocat ușa de la subsolul de la scara unu.
O mie. Cine nu e gata...
21. Ziduri - Jan 9, 2017 1:41:00 PM
Eu nu știu să scriu despre mine. Nu știu să povestesc cum că sunt prinsă între două țări, patru limbi și multe cărți neterminate. Scriu despre oameni cu care nu vorbesc. Despre păsări pe care nu le mănânc și ierni pe care nu le simt. Mă zbat între excelențe plauzibile doar în locuri în care nu mai trăiesc și mediocrități muncitorești în noile mele pânze.
Mă simt străină când dorm și visez în pauza de masă. Nu știu să vorbesc despre mine și fericire. Așa că scriu din tristeți care nu mai sunt ale mele și mă scutur printre zarzări nerecunoscători în speranța că tu te descoperi fără trecut și eu mă acopăr cu ceață de kefir timid. 


22. Omul de sub plapumă - Jan 8, 2017 8:34:00 PM
De când șterge praful cu sabia, omul se simte mai singur. Mai absurd, mai amabil, mai zdravăn și mai singur. Se ascunde sub polei și hărți meteo și se convinge pe sine însuși că socotelile vieții sunt mai curate decât visele.
Omul, singur, zdruncină vise. Și-i e teamă că într-o zi, în bolile bătrâneții, n-o să mai distingă adevărul de minciuni și imaginație și-o să-și povestească toate singurătățile de sub plapuma de beție și sticle de șampanie în hohote. Așa, tăcut cum e acum, cu secretele și cuvintele pe care le mai ocrotește din când în când în cutii mari de lemn necioplit. 
23. Suflete vechi și alte sufleuri - Dec 27, 2016 1:27:00 PM
Visez că mint.  Nu-mi amintesc prea multe despre puțini și când descopăr cuvinte noi pe care le-am știut întotdeauna mă gândesc că nu mai am nevoie de timp. Și timpul se deșiră între aceleași litere vechi în timp ce fac abstracție de sufletul meu și se depășesc unele pe celelalte în limbi de pământ murdar.
Moștenirea nu se scrie, se visează. Se toacă mărunt pe sub personaje fictive de sărbători cu soare fără dinți. Mă tot gândesc să-i cumpăr un scut. Mă tot gândesc să mint că nu visez nimic. Era așa, normal, ca ceața. 
24. Gramatică și zaruri - Dec 22, 2016 10:46:00 AM
La teatrul de pe pervazul minții mele se folosesc schimonoseli de toate soiurile ca să nu trezim actorii. Visez corturi de rapiță și caut în dicționare cuvinte agricole cu consoane proprii. Azi noapte am sărit peste un r mic de mână și cineva legase câinele de un stâlp pe care de sus de tot îl țintea soția tehnicianului. Nu știu cum se face că dacă scriu, citesc cu voce tare și dacă tac aud stâlpul cum îngână lebede.
Am niște vorbe și niște personaje de coșmar ascunse-ntr-o balanță cu număr la loterie și tind să cred că oamenii pe care nu-i cunosc n-au învățat încă abecedarul și trăiesc destul de bine fără existența mea de articol nehotărât. 
Lipsa de coerență e a mea, să nu învinovățim dramele, palmele sau falsa stabilitate economică a țărilor în care nu trăiesc.

25. Șarpele meu nu e botezat - Dec 20, 2016 12:29:00 PM
În pantofii mei reduși cu oțet de mere trăiește un șarpe fără diplomă. N-are nicio grijă și când își amintește de trenul de la doișpe și două minute îl apucă inelele și lalelele și alte cuvinte leneșe. Îmi dau seama că pe drum am pierdut o parte din vocabular, am câștigat niște fobii și-o limbă mai degrabă nevorbită, am pierdut câteva drame ca să mai rămân pe locul doi, dar șarpele mai stă. Are drepturi și obligații la mine-n pantofi.
E secret, dar noi doi creștem bigudiuri mediteraneene ca să nu regretăm nimic. Și când ne facem mari ne criticăm și ne-ascundem, ne sunăm pe sub pături ca să ne jignim cu dragoste și ne transformăm în reptile ca să nu spunem adevăruri tehnice. Să mai stea, eu  sunt mai nebună desculță.