Despre mine

Dinu Iuliana

Ca mine se naste una la un secol..si aceea moarta :))))

Blogs Home » Personal » Personale » Mazgaleli

Mazgaleli

Ca mine se naste una la un secol...ai aceea moarta :)))) Scriu despre lucrurile simple !

Articole Blog

01. Doar o cunostinta - May 31, 2013 10:58:00 PM
       O intalnesc in fiecare zi. Nu am indraznit sa-i adresez vreun cuvant dar o priveam in ochi de fiecare data. De cateva ori am privit-o cu admiratie, de alte cateva ori am iubit-o. De vreo doua ori m-am uitat cu mila catre ea. Am privit-o fix, pana cand rusinata a lasat capul in pamant. Daca ar fi sa spun ce simt pentru ea nu as stii de unde sa incep. O detest atunci cand imi povesteste despre zane, cand isi vinde sufletul pentru a-i vindeca pe ceilalti si o ador atunci cand ma priveste colorat si cald. O iubesc si o destest in acelasi timp...as putea sa o strang in brate sa-i tin cald si apoi imi doresc sa o izbesc de pereti. Nu-mi aduc aminte vocea ei pentru ca refuza sa vorbeasca. Silabele ingheata pe buze...pentru ca uneori imi simte frigul din privire. Probabil o urasc la fel mult cum o iubesc. Sta legata cu lanturi de mine, pentru ca si-a pierdut de prea mult timp dreptul sa zboare. Ultima oara cand si-a luat elan sa urce...au aruncat cu pietre si au trimis vantul dupa ea. A cazut la pamant...au plecat fara sa o ridice de jos si inainte de asta au vandalizat sufletul lasat deschis. Atunci i-am oferit prima lectie de supravietuire. Am invatat-o sa loveasca cu pumnii si mi-a platit cu nopti de nesomn. Am reusit sa-i adun toate cioburile mi putin unul. O sa o las sa-l caute singura. O data pe zi ii prind parul la spate si ii arunc cu gheata in priviri. I-am cumparat un ruj rosu...si am invatat-o ca rosul mimeaza fericirea. Stia deja ca oamenilor nu le plac oamenii tristi. Asa ca, in fiecare dimineata , inainte de plecare verificam daca avem totul in bagaje: zambetul, indiferenta si fericirea.
       M am ridicat in picioare sa o pot vedea mai bine...rece si insipida. Buzele mele rosii schiteaza un zambet...de satisfactie




02. Celelalte - Mar 11, 2013 10:50:00 PM

      Stau si ma gandesc cate dintre noi nu si-au scurtcircuitat sinapsele mintii punandu-si obsesiv intrebarea "Cat de frumoasa e cealalta femeie?". Si am facut asta in momentul in care barbatul care ne-am sfasiat in bucati mici, pentru care am platit cu nopti de nesomn , a ales sa-si potriveasca povestea cu cea a altei femei, in mod declarat sau uneori pe furis. Indiferent daca alegerea lui e una temporara sau nu am sfarsit toate prin a chinui sa deslusim raspunsul.       Am observat ca atunci cand ne dorim cu ardoare vreun barbat, sau atunci cand dorim sa ne legam de sufletul lui, alegem schimbarea. Sferedelim cu privirea rafturile cautand rochia potrivita, ne lipsim de somnul de dimineata in favoarea unui machiaj, alegem in mod indraznet nuantele si renuntam la cativa centimetrii de .lungime; alegem tocurile indraznete si pasim sigure pe noi. Da atunci stim ca am merita oceane de iubire pentru ca am facut tot. Si uneori, desi am trecut  prin foc, acest lucru nu se intampla...atunci stim ca mai mult ca sigur "cealalta" e mai frumoasa si ca acesta e motivul pentru care purtam stigmatul invinsei. In noptile de nesomn ne-o imaginam frumoasa, cu ochi sferedelitori ( verzi sau albastrii), cu picioare zvelte, bucle impecabile , rafinata se senzuala asa cum noi nu vom fi niciodata. Uneori e doar o alta femeie...cu nimic special.

      Asemeni tuturor, am crezut si eu ca e vina mea ca nu am fost indeajuns de "Venus din Milo". Ca nu primesc complimente ca nu le merit, ca parul imi sta in toate directiile si ca alegerea tunsorii ma face demna de vreo comedie cu personaje stupide. Insa toate celelalte erau de fapt "alte femei" indiferent de culoarea ochilor sau kilogramele in plus sau minus.
      Am invatat , ca in anii de scoala, acea scoala unde platesti cu alte nopti de veghe notele la examene, ca nu frumusetea e "must have"-ul pentru a avea sansa unei iubiri. Da! Pote fi un catalizator, dar a fi femeie cu adevarat presupune a pastra ...nu a castiga. Acesta e de fapt marele castig! Aici intervine felul tau de-a fi. Zambetul de dimineata, entuziasmul cu care ii povestesti nimicurile de peste zi, nerabdarea cu care ii sari in brate uneori ..cu alte cuvinte sufletul tau. Da nu te pricepi sa atragi un barbat pe care il vrei cu ardoare, pentru ca el din pacate cauta altceva. Atat! Cat timp nu ii pasa...nu conteaza cat de "in ton cu tendintele fashion esti"...nu vei fi langa el. Simplu! Dar e posibil sa descoperi priviri pline de complimente in ochii unui barbat pentru care clar vei fi cea mai frumoasa din lume...Celelalte femei  nu conteaza ! Doreste-ti sa stii cum sa faci sa-i fie LUI usor cu tine. Sa te simta ca pe "acasa",  sa ramana si sa fie sensul unei cautari. Doreste ti sa stii mai multe. 
     Eu mi-as dori sa fac simfonii, fluturi, lacramioare,liniste si raze de lumina pentru el.


03. Rezolutiile pentru 2013 - Dec 14, 2012 9:53:00 PM

      Cateva randuri, un an care a curs agitat, ape prea tulburi uneori, prea linistite alteori , ochi deschisi catre directia inainte de teama oglinzilor retrovizoare. Daca ar trebui sa fac un bilant al ultimlui ar suna asa : M-am vindecat de claustofobie, am supravietuit modei  “fosforescent”, am reusit sa ma impac cu ideea ca parul meu drept nu va avea nicodata buclele perfecte ale divelor din revistele glossy ( cine le-o mai citi…am renuntat de la 19 ani la ele). In acelasi interval  mi-am mai fisurat sufletul o data si am incercat sa-l lipesc la loc folosind mai multe retete de superglue sentimental :  nopti de scris ( jumatate de roman), multe reluari ale episoadelor din serialul “Sex and the city” si serii din “Lie to me”, lectii de tango argentinian, nopti nebune cu multa muzica, goana nebuna pe autostrada soarelui si multe carti. Si totusi m-am ridicat cu gratie de jos si am trecut peste tot ( ma rog, inca am ramas cu vreo doua tricouri roz de pe urma modei  fosforescent)
     Ce-si propune lumea in 2013? Probabil aceleasi lucruri pe care si le-a propus in 2012 : sa slabeasca, sa manace sanatos, sa mearga la sala. Eu nu-mi propun nimic de genul asta !Aspiratiile mele?
Sa ma enervez mai putin. Anger management classes, should I get a coupon for that ? ( ha ha ha ). E o dorinta care ar suna foarte bine formulata in felul urmator : “ Sa devin scandalos de superioara tuturor astfel incat nervii mei sa nu fie solicitati de nimeni si nimic”
De ziua mea sa beau un pahar de sampanie in Turnul Eifel. Am scris aici despre asta!
Sa ma reapuc de gatit .  Nu am fost nicodata vreo mestra in arta culinara. In schimb mi-am asezat iubirile in felii diferite in functie de felurile pe care le-am gatit. Pentru cei pentru care am taiat rondele de pepene galben langa felii de somon fume, branzeturi fine intre felii de colorate de kiwi, am simtit profund dar am situt de la bun inceput ca nu am sa ma topesc de suferinta si voi scapa cu sufletul intreg. Au fost cei pe care i-am informat de la bun inceput ca nu gatesc, nu voi face asta niciodata intrucat agenda mea telefonica e plina de numere ale firmelor de catering …acestia au fost cei pentru care “a doua cafea” a iesit clar din discutie. Si au existat acei, pentru care am mintit, asezand cozonaci gata cumparati in formele  de la mama, cei pentru care mi-am terorizat prietenele cu intrebari legate de reteta “chiftelutelor cu sos”, cei pentru care am dantelat bunatati  ademenitoare …da…pe aceia i-am iubit amarnic si totusi infernal.  Da ! Adevarul e ca atunci cand iubesti devii laureat al galei “Masterchef”. Poate in 2013 ma voi inscrie si eu, macar la preselectii.
Sa cer doar ce mi se poate da. Am constatat cu maturitate ca uneori “totul” e prea mult si “pentru totdeauna” e prea greu si am inteles unde s-a strecurat eroarea :nu gresim cerand ci oferind prea mult ( m-a invatat Micul Print in povestea regelui care domnea singur pe planeta).
Sa scriu mai des pe aici.
      Insa daca stau bine sa ma gandesc , acestea nu voi fi rezolutii pentru noul an ci poate pariuri pe reteta mea proprie. Rezultatul il veti citi poate pe aici , fie in forma unei dari de seama sau a unei analize complete pentru ca vou face tot posibilul sa bifez fiecare promisiune. ..nu voi haitui fericirea…nu voi apasa acceleratia, ci ma voi plimba cuminte pe linia de sosire  fara sa astept nimic…





04. FOR SALE - Dec 1, 2012 1:55:00 PM

         Suna ciudat : “a cumpara o femeie”. O femeie care sa faca ce vrei tu, sa-ti indeplineasca toate dorintele , care sa fie a ta, cu care sa poti face ce vrei , pentru ca ai platit pentru ea. Exista oare placere  in a cumpara un om? Exista placere in a te vinde? Sau totul e din obligatie, unul obligat sa faca asta ca sa-si indeplineasca un vis , doua trei si celalalt pentru a-si trai viata?
        Intri in magazin…sunt insirate frumos pe raft…dupa culorile ochilor…studiezi, analizezi, uneori poti sa si probezi…o iei la sub brat. Ti-o impacheteaza frumos in matasuri scumpe. Cateodata primesti si accesorii…tot contra cost. Platesti si iti iei restul  : cinci monede , ovatiile celor din jur si certificatul de garantie. Acum e a ta. Simplu nu? Functioneaza perfect,  iti zambeste in fiecare dimineata si nu a auzit niciodata de cuvantul  “nu”.  Spune “Te iubesc” in mod suav doar daca o alimentezi cu monede …la fel ca automatele de cafea. Ce ti-ai putea dori mai mult? Ti ai fabricat o poveste frumoasa si ai trecut peste castingul obsitor, peste cafelele baute in doi ore intregi, peste plimbarile prin parc, peste efortul de-a dreptul titanic de a o cunoaste.  Gata ti-ai pus semnatura pe contractul cu fericirea vesnica.  O fericire cumparata intre asternuturi impecabile de matase dar care nu se cheltuie in doi.        Daca probabil ar exista un astfel de magazin, ma gandesc ca ar trebui sa aiba si raionul “solduri” si cel “noutati”… pentru ca femeile pe care nu le-a cumparat nimeni zac prafuite in vreun colt de raft si palesc in fata stralucirii celor expuse frumos in vitrina. Am curajul sa fac o comparatie cu telefoanele mobile.  Va amintiti telefoanele Nokia display-ul verde , simplisime?. Acum zac prafuite in depozite pentru ca nimeni nu le mai vrea. ..le poti lua gratis sau costa doar 1 cent…in schimb platim preturi enorme pentru smartphone-uri colorate, cu zeci de aplicatii , si care ne zambesc  prin reclame insirate pe toate zidurile.  Suntem atenti la detalii, analizam functii, comparam date tehnice si constatam uneori la final ca putem folosi vechiul nokia  o saptamana intreaga fara sa fie nevoie sa-l alimentam la priza ….nu cateva ore.        Am cunoscut femei frumoase, de-a dreptul angelice care se tarasc de la un compromis la altul, osciland intre cel care plateste mai mult si cel pe care il iubesc mai mult. Am cunoscut barbati interesanti si inteligenti care aleg sa “cumpere” prototipul frumusetii feminine pentru ca nu au timp sau pentru ca se multumesc cu o poza imortalizata cu vreun Smena. Barbati care nu stiu ca atunci cand vrei sa “cumperi” femeia vietii tale, ii platesti ei pretul, in zambete , nu in euro. Daca se va lipi de umarul tau de la primul suras , vei stii ca ai facut afacerea vietii tale, cumparand atat de ieftin un lucru atat de pretios : sufletul ei. Atunci vei stii adevarul : ca nu ai cumparat nimic de fapt…ca ti l-a oferit tie, fara sa astepte nimic in schimb. Femeile care se lasa cumparate in schimb, semneaza cel mai dureros contract din viata lor, fara clauza de reziliere : cel cu nefericirea.
     

05. A must : "Luni de fiere" - Oct 30, 2012 7:47:00 PM

    Mi-a cazut in mana , (la recomandare) ce-i drept dupa ce am vazut jumatate din ecranizarea “Bitter Moon”. N-am reusit sa-l privesc decat pana la jumatate, intrucat fuseseam oripilata de transformarea unui sentiment care ne inunda cu caldura,  intr-un iad in care trebuie sa traiesti zi de zi…doar pentru ca la un moment dat ti-ai cusut viata de cea a altcuiva. Am cautat cartea, am gasit-o si am deschis-o cu teama…adevarul e ca nu am reusit sa ma dezlipesc de ea vreme de doua zile. Am descoperit un Brukner cu o minte bolnava , dar de care nu te poti rupe.
     “Luni de fiere” nu face decat sa disece in amanunt cuplul modern, un cuplu care adora propria criza, lucru care naste fragilitatea. As fi prelungit inceputul si povestea Franz – Rebecca, autobuzul devenit anticamera iubirii lor bolnave, un inceput care te duce cu gandul la romantismul unei povesti de dragoste clasice.O poveste care incepe cu o scanteie, la care visam toti, cu decorul eventual usor modificat, o poveste in care flacara pasiunii poate fi aprinsa nu neaparat de salvarea universului ci si de salvarea de la o amenda in transportul public. Insa e o poveste care nu urmeaza cursul clasicelor povesti de dragoste. E o carte buna , buna prin nocivitatea ei totusi, dar pe care nu o citi daca esti indragostit si daca ti traiesti povestea de dragoste , acolo sus pe norisori roz , pentru ca s-ar putea sa ai asigurata cazatura pe asfalt. Cei doi traiesc cu pasiune…consuma fiecare secunda, se exploreaza reciproc si experimenteaza sexual  dand frau liber tuturor fanteziilor posibile. Observam un Brukner care descrie in mod deviant si care oripileaza prin brutalitatea limbajului si care te poate face sa inchizi cartea si sa nu o mai deschizi vreodata. Franz și Rebecca au depășit orice limite pe care mintea unui om normal (sau, cum ar spune Franz, mintea unui om mult prea baricadat de propriile inhibiții) și le-ar putea imagina; de la sado-masochism, până la urofilie și chiar scatofilie, totul fiind descris in detaliu. Cuplul ajunge apoi la momentul apogeului, atunci cand barbatul constata ca nu urmeaza decat declinul. Din acest moment franz devine calaul Rebeccai, si duce o lupta pentru dezintegrarea personalitatii femeii pe care o iubise, o femeie care se agata cu unghiile de barbatul care nu o mai vroia. Am asistat, sorbind fiecare cuvant, la umilirea ei, la razbunari gratuite, la docilitatea cu care ea se inneca in suferinta multumindu-se doar cu prezenta unui barbat  care nu mai era de mult acel “+1” al ei. Acel barbat care o supunea acestui chin psihologic  din dorinta de a se elibera de aceasta iubire sufocanta la care renuntase de mult.  
      N am inteles de ce ea a trebuit sa ramana ancorata in cosmarul acela de parca destinul le cimentase vietile una langa alta, fara posibilitatea de a merge mai departe. Apoi am inteles ca era vorba despre dragostea mutata pana aproape de obsesie, de dorinta de razbunare a unei femei, care are parte de “reversul medaliei”. As rezuma dragostea celor doi la un razboi in doua acte in care iubirea e singura care a pierdut.
      Am sa redau cateva pasaje sperand ca va vor face sa deschideti cartea si sa cititi macar 2 pagini insa dupa sunt convinsa ca nu o veti mai putea dezlipi de mana :
 „Nu râde de autobuz: nu există un loc de elecţiune pentru o dragoste la prim a vedere. Chiar şi o cutie pe roţi poate deveni anticamera paradisului atunci când crezi în hazard.”
„De fapt mă plictiseam de moarte cu ea. Iar plictisul este un tovarăş pe care nu-l suporţi decât în singurătate: pentru că nu vrei martori în acele clipe blestemate, de frică să nu capeţi de Ia ei o imagine infamantă.”
„Sentimentul este ceva ce se poate pierde ca un ceas, epuiza încet ca un cont în bancă şi regăsi ca o pălărie.”
„Ştii că, dezbrăcându-se, bărbaţii si femeile îşi pierd deseori graţia de care au dat dovadă îmbrăcaţi: nuditatea este un veşmânt prost croit în care înoată încurcaţi.”
06. In seara mastilor - Oct 27, 2012 9:11:00 PM

    Cafeaua de dimineata e amara oricat de mult zahar i-as pune. Tigarea la fel.
     Probabil ar fi deplasat sa spun ca ma simt ciudat desi nu-mi lipseste nimic dar parca lipseste totul. Adevarul e ca viata normala ma scoate din sarite. Iubirea vine cu cel mai mare bagaj : frica. Frica de a peirde, frica ca nu vei mai fi capabil sa iubesti sau ca nu vei mai fi iubit vreodata, frica fata de un nou inceput. Frica e sentimentul care musca din sufletul tau si poate lasa in urma cicatrici, ce nu vor disparea vreodata, pentru ca nu avem operatii estetice pe cord.
     Am trait mereu cu convingerea ca viata e mai mult decat atat si mi-a placut sa o privesc ca pe un “journey” fara nici o destinatie finala anume, in care cele mai importante  sunt rasariturile, unoeri apusurile si privelistile. Am trait cu convingerea ca iubirea aceea adevarata care te face sa tremuri de emotie ar trebui sa apara la maturitate si sa o privesti ca pe o bonificatie pentru calatoria ta sau ca pe o tinta pe care o poti duce dupa tine in bagaje mai departe.
     Avem uneori sentimentul ca suntem prizonieri intr-un loc in care exista un singur set de chei ce te pot elibera si acela e in buzunarul nostru. Si totusi e atat de confortabil in ineriorul acelor ziduri si nu stim ce se afla dincolo de zidurile mari (dar ne imaginam lumea de dincolo de fiecare data cand privim cate un film in care ne-am dori sa fim personajul principal) si ni se face frica. Asta pentru ca uneori durerea dintre ziduri pare confortabila…si O CUNOASTEM.
     De asta probabi l aleg mereu cauzele pierdute in ciuda normalitatii. Doar provocarea poate face ca lucruruile sa nu isi piarda din importanta . Mereu aleg toamna, pentru ca uneori vara simturile o iau razna si –si modifica valentele. Mereu mi-am adorat viciile si uneori demonii. Ca atare am tras linie si am chemat viata la o discutie. Mi-a spus asa :  “My dear, are you ready to chamge the world? Are you ready to change your life? I can’t promiss it will be good …but  I can promiss it will be interesting”
     Amara ultima gura de cafea ! Imi aleg masca de holoween din sertar, tocurile de 12  ( e greu sa fii toanta care alearga pe tocuri de 12 dupa taxi) , rujul rosu si sun la 9477…am destul timp : prezentul si viitorul


07. Dreaming ( just a draft) - Oct 7, 2012 4:51:00 PM

         Nu am scris niciodata ca singura fericire reala , veritabila si care ramane in picioare e cea care depinde doar de tine. Nu am scis niciodata despre lucrurile pe care ti le planifici si care iti aduc intr-un mod “balsamic” as spune, fericirea, pentru ca nimeni nu te cunoaste mai bine ca tine. Mi s-a intamplat de multe sa stabilesc ca la vara voi fi acolo, de 1 Mai dincolo si tot asa…dar si de mai multe ori am incalcat regulile si m-am trezit in locuri in care nu credeam ca voi ajunge vreodata. Spre exemplu mi-am propus ca maine sa mananc cateva eclere cu ciocolata si sa vad un film bun.
        E adevarat! Nu e bine sa implicit in planurile tale oamenii pe care i-ai cunoscut de curand. Visele care implica un “+1” ar trebui sa se bazeze pe fapte reale si certitudini. Acesta este sistemul de operare cel mai safe pentru sufletul tau.
        Am hotarat sa-mi incep un vis nou si lung din categoria celor care tin doar de mine si atat. M am gandit ce m-ar face fericita. Poate vreo 545 perechi de pantofi? Da si asta …dar oare voi avea timp sa-I incalt pe toti? Asa ca in afara de asta, am ales locul unde voi fi anul viitor de ziua mea.
The moment : 18 iulie 2013 ora 20:30
Unde? : Paris, in Turnul Eiffel la ultimul etaj
Privelistea : probabil o sa fac o poza ca sa-mi aminteasca mereu ca visul s-a implinit
Muzica : Patricia Kaas
Tinuta : Little Black Dress…Audrey Hepburn…care inca asteapta momentul in care o voi imbraca ..complet neaccesorizata…poate doar cu un ruj rosu si un zambet obligatoriu. Bretonul il am deja…so, here I am ready for my dream.
       Si cam atat. N-am nevoie de rezervare,  de artificii si nu stiu daca in astfel de ocazii ai nevoie de un partener. Dar, in mod sigur nu o sa ma simt discriminata in nici un fel de lipsa unui “+1” si o sa ma bucur de implinirea unui vis ce dateaza de un an si care nu ma implica decat pe mine.
       Da visele ar trebui colorate, pana cand nu ne ajunge realitatea din urma si ne smulge covorul de sub picioare. Când nu ştim ce va urma, hai să alegem să credem că va da peste noi ceva cu totul minunat, ceva ce n-am putea avea cunoscând toate informaţiile, verificând atent sursele şi fiind capabili să aducem argumente pertinente pentru toate opiniile noastre. Să fim mai buni la nivelul viselor decât în realitate. De ce sa ne incapatanam sa visam banal cand am putea sa….
       Nu e important daca voi ajunge sa-mi implinesc visul…mai mult ca sigur ca da…dar daca va aparea altul si mai colorat voi renunta la el si-l voi amana pentru anul urmator…sau pentru revelion…pentru atunci am auzit ca artificiile sunt spectaculoase


08. Lucrurile pe care nu le citesti aici :) - Sep 26, 2012 9:40:00 PM

          Ma certa odata o  prietena, cum  ca-mi citeste toate trairile pe blog si  ca in curand va ajunge sa-mi stie toata garderoba de pe facebook. Trebuie sa recunosc ca m-a incercat un oarecare sentiment de vinovatie , convinsa fiind ca as fi fost un pic prea transparenta si ca as fi permis la liber accesul in spatiul meu personal, lucru care m-a facut sa cad pe ganduri.
        Am vorbit aici despre lucrurile care imi plac, despre maruntisurile care imi aduc fericirea, despre pantofii rosii si despre ce m-ar face sa simt, despre fluturii din stomac. Analizandu-mi profilul de facebook am realizat ca am lasat sa se vada bucati din viata mea, locurile pe unde am fost, prieteni dragi, oameni care mi-au tranzitat existenta, lucruri care ma motiveaza, muzica care imi place, lucruri care va interesau sau nu.
       Intrebarea mea la momentul respectiv era : Oare blog+facebook= eu? Ceea ce scriu reprezinta oare ceea ce cred? Tot ce am trait se limiteaza la postarile de pe facebook? Ei bine articulez raspicat din degete, lovind furios tastele : NU. 

       Iata ce nu ati aflat niciodata de aici: modulatiile vocii mele atunci cand vorbesc despre oamenii care au contat cu adevarat. Cum mi se descreteste fruntea si infloreste zambetul atunci cand imi suna telefonul intr-un anume fel, cum imi straluceste privirea atunci cand vorbesc despre cartile mele preferate, melodia pe care o fredonez la volan in fiecare dimineata in mod obsesiv de 2 ani incoace, cum suna vocea mea atunci cand sunt fericita, gustul pe care il au buzele mele dupa ce devorez ciocolata si ananasul, modul in care, desi sunt nepriceputa la desen, pot creiona in cuvinte tablouri intregi, culoarea ochilor mei atunci cand reconstitui din memorie, fara aparat, poze din copilarie, zambetul pierdut atunci cand ascult muzica mea.
       Si acum grabeste-te un pic. Astfel incat sa  nu ma gasesti blazata, plictisita fara chef de a lasa pe cineva sa ma descopere. Voi scrie de acum acolo despre carti , filme, calatorii si doar uneori despre viata reala ( traita cat mai putin in oglinda retrovizoare).


09. Ti-e frig? - Jun 23, 2012 9:41:00 PM
        Cele mai grele momente de suferinta, cele mai crunte raceli sufletesti le traiesti alergand dupa fericire. Si intotdeauna fericirea are  anotimpuri. Poate sa vina primavara in mijlocul lui decembrie la fel cum poti ingheta de tot in mijlocul verii. 
      Primavara vine mereu zambind , in timp ce crosetezi cuminte pe marginea vreunui drum vise stiute doar de tine. Infloresti cu un zambet, si stralucesti din priviri asteptand sa ti se parguiasca sufletul. Vara arzi pe interior si cumperi pe credit sperante pentru doi. E primul pas catre falimentul unui suflet…si atunci incepe toamna. O toamna cu resturi aramii cazute pe jos, ce fosnesc dureros sub pasii altora , stralucirea care dispare si frigul. E momentul in care iti cauti hainele groase, pe care le-ai aruncat atunci cand ai crezut ca primavara aluneca intre minus si plus infinit. Si chiar daca pe fereastra poti vedea frunzele verzi si florile din gradina, in tine a venit deja iarna…
       Ti-e frig nu? Poate incerci sa te acoperi cu haine multe…crosetate primavara…sa poti uita de gripa sufelteasca pe care o lasa in urma oamenii rai , genul acela de oameni in urma carora incep sa-ti creasca gheare si colti ascutiti cu care sa oferi durere in avans. Intre platosa de metal cu care ti-ai imbracat sufletul si cele doua paltoane aruncate pe fuga peste tine, incerci sa-ti aduni gandurile intr-un punct sa poti pasi mai departe…catre bucata aia de pamant unde pomii abia infloresc. Dar e absurd sa faci asta cand ai coburi de suflet imprastiate peste tot…e ca si cum ai putea sa privesti soarele cu ochiul liber printre nametii mari de zapada. 


10. Analiza economica - Jun 17, 2012 8:57:00 PM
      Cei mai duali oameni aplica indragostirea prin autosugestionare. Se aseaza in fata unei hartii si incep sa faca calcule. Daca rezultatul da cu plus incep sa caute calitati omului de langa ei. Ba chiar incep sa i le spuna si ei/lui ( dupa caz) ca sa le creada si inclusiv olimpiada la matematica din clasa a patra devine o dovada incontestabila a geniului. Daca rezultatul e cu minus sau daca "a castiga ceva" devine imposibil defectele sunt la mare cautare si sunt urlate*  din toti plamanii.      Uneori, în momentele de singuratate, degetele pot aluneca spre numele ăla nenorocit din telefon care nu ne lasa in pace si al carui posesor incontestabil a facut aceleasi calcule.     Femei sau bărbaţi. Pot fi la fel. Profitori construiti dupa acelasi tipar. Pentru că grija unei zi de maine sau de poimaine, pentru ei,  n-are nici o legatura cu a fi sexy. Categoric NU.  Pentru că dragostea şi mila nu convietuiesc impreuna in acelasi corp. Corp, da, ca suflet nu mai au de mult.* Nu încercaţi asta singuri, acasă. Asiguraţi-vă întotdeauna că e cineva prin  preajmă.




11. Spune-i (fragment din "ceva") - Jun 16, 2012 12:29:00 AM
"Spune-i ca nu m-a ranit... Nimic din tot ce-a fost spus si a fost intamplat nu m-a atins. Spune-i ca nu are nicio vina, ca nu exista niciun vinovat... Viata e tot timpul incurcata. Spune-i ca nu a fost o tragedie, ci o impletire fireasca de reverii si veridicitate. Spune-i ca nu a fost o drama, ci o realitate in mai multe acte. Spune-i ca nu s-au tras inca cortinele, ca urmeaza noi si noi reprezentatii... Spune-i ca iubesc simplu cu aceeasi inima pe care a legat-o odinioara cu noduri complicate.  Aminteste-i ca pe unde a trecut o data, nu se mai trece asa usor a doua oara.Spune-i ca usile se inchid de cele mai multe ori cu un scop si ca doar cei ca mine, cu pielea fripta si sangele tare, isi gasesc drumul pe fereastra. Spune-i, da, ca am fost tare. Spune-i ca nu a existat niciun moment in urma sa cand ochii mei vedeau doar amintiri colorate. Spune i ca nu sunt slaba ci de piatra"  

12. Cum suna sufletul tau? - Jun 13, 2012 9:36:00 PM
 

   Ma rugase cineva deunazi sa-i recomand ceva muzica pentru timpul liber, orice altceva in afara de trilurile comerciale de pe toate posturile de radio. Am inceput sa pun intrebari de genul "ce-ti place? mai antrenanta? de relaxare? ceva optimist?" Raspunsul a fost simplu "Ceva care sa ma faca sa uit". Da! Buna asta ! Sunt ferm convinsa ca daca undeva ar exita muzica uitarii, muzica care sa te faca sa-ti radiezi din suflet vreo amintire e clar ca s-ar face coada la studioul de inregistrari si am sta ore intregi cu cate un cd in mana sa asteptam sa primim reteta uitarii.
   Nu exista notele muzicale care sa te faca sa uiti insa clar exista cele care sa-ti aduca aminte lucruri pe care ti-ai dorit sa le stergi pentru toteauna de pe peretii sufletului tau. Si memoria auditiva e cea mai puternica memorie , pentru ca putem ierta multe insa niciodata nu vom putea uita ce am auzit la un moment dat "intre doua fumuri de tigara" ( tot dintr-o alegorie muzicala o stiu si pe asta).
  Fiecare moment din viata e pazit cu sfintenie de cate o melodie care nu ma lasa sa-l uit , incapatanandu-se sa ramana acolo pentru totdeauna, ca marturie a faptului ca-mi tresareau ventricolele inimii de bucurie sau se zbateau de tristete. Nu vreau sa le uit pentru ca doar asa am garantia ca sufletul meu inca exista, ca e tot acolo si ca nu si-a pierdut simtirea:
Primul dans in doi cu miscarile stangace si distanta regulamentara de  juma' de metru,  intre peretii unei clase cu banci desenate cu pixul si ferestrele late.

   Primul sarut de la 17 ani,  la vreo 580 de km de casa, cu baiatul inalt cu ochi albastrii, al carui nume de familie nu-l mai stiu. ( stiu doar ca era frumos, avea 18 ani, student aspirant al Academiei de Politie, era din Alba Iulia si-l chema Alin...nici macar Mark Zuzkerberg nu stie de el)

  Prima dragoste...pentru ca se incapataneaza sa ne zambeasca de acolo din adancul nostru ori de cate ori vrem sa ne amintim de momentul in care am inceput sa traim cu adevarat

Prima dezamagire, obligatoriu secondeaza prima dragoste pentru ca daca n-ar exista ne-am minti ca utopiile exista

    Urmatoarea piesa mi-e draga rau pentru ca imi aduce aminte de un 1 Mai la mare intr-o noapte nebuna cu muzica, viteza, portul Constanta, drift-uri, Toblerone si Megalos. Mai mai imi vine sa ma ascund in caldura hanoracului ca sa nu mai simt racoarea acelei seri

   Notele muzicale ce-au insotit startul pe un drum anevoios...patru urme de pasi...apoi o rascruce ...si un capat de drum la finalul caruia nu am reusit sa intuiesc ce ma asteapta.

    Un nou inceput, pierdut intre cateva cuvinte stangace, un "Encore un fois" melodios care imi este foarte drag :"S-ar putea sa-ti placa si Helene Segara"

    Si daca ar fi sa caut o piesa pentru azi, pentru prezent as alege ce-i mai jos si as rezuma scurt : oameni dragi, maturitate, momente de fericire fabricata de mirosul de cafea dimineata, soare, mirosul lacramioarelor (preferatele mele) de la floraria de la colt, note muzicale simple pe care uneori nu avem timp sa le ascultam si sa le lasam sa ni se intipareasca in suflet. Tine doar de noi sa lasam sufletul sa sune " a fericire".

  La multi ani , Ionela Craciun !!!!! 







13. Promitem ! - Jun 10, 2012 3:03:00 PM
         Cu totii am promis cate ceva la un moment dat. Am rostit clar si raspicat cuvintele, am asternut pe ciorne povesti de iubire alcatuite din cuvinte mari si le-am completat cu declaratii de intentie si mai triumfatoare.Le-am arhivat imediat dupa rostire si am stiut in sinea noastra ca aceste promisiuni nu vor fi respectate vreodata. Pe unele le-am uitat imediat si apoi am cautat scuze si am inceput sa ne completam vocabularul cu "nu pot", "nu vreau" sau "nu stiu ce vreau", cuvinte mult prea afectate de uzura unei folosiri pe termen lung. Uneori le inlocuim cu altele un pic mai prietenoase : " categoric", "cum sa nu". Dar inauntrul nostru am stiut mereu ca acestea nu sunt decat insiruiri goale de litere pe care le vindeam scump oamenilor din jurul nostru, atat de scump incat acestia ne dadeau la schimb sufletul lor.
      De regula, cele mai grave promisiuni incalcate sunt cele fata de noi insine. Ultima promisiune pe care mi-am facut-o? Mi-am promis ca nu-mi voi mai "splitui" sufletul in bucati pentru nimeni .A fost o promisiune rostita cu siguranta in fata oglinzii si am adaugat la final un "ma jur" categoric secondat indeaproape de un "data viitoare va fi altfel".
     Adevarul e ca de fiecare data cand aud o promisiune urmata de "ai cuvantul meu" imi bifez in suflet siguranta ca persoana care a rostit cuvintele astea nu va uita ce a promis...ca asta sta in caracterul unui "gentleman" insa din pacate, atunci cand intervine cate o adiere de egoism sufletul nu stie sa fie "gentleman" cu celalalt suflet caruia i-a spus la un moment dat "iti promit".
    Azi onoarea si greutatea unei promisiuni nu mai au aceeasi importanta. Ne dezicem de promisiuni cu lejeritate folosindu-ne de cel mai la indemana kit "sms-ul". Asa anulam intalniri, contramandam relatii, ingropam amintiri fara sa fie nevoie macar sa auzim vocea sau sa simtim dezamagirea care respira prin toti porii. Si e atat de simplu, incat nici nu trebuie sa mai mintim frumos, privindu-ne in ochi, inventand lacrimi false...e de ajuns sa aruncam pe ecran cateva litere...Ce a ajuns promisiunea in zilele noastre...Cu ea cumparam iluzii sau vindem iluzii (dupa caz) la preturi uriase, masurate in bucati de suflet. Am inceput sa folosim cuvintele ca sa ne "imbracam" propriile vieti si uitam sa "facem cu adevarat ceva"...ne imbracam cu promisiuni false...asa cum editam pozele in care nu aratam corespunzator asteptarilor. Oare cand a devenit "Promit" noul must-have, desi nu intentionam niciodata sa ne tinem de cuvant?


14. Arhivistica - May 12, 2012 1:18:00 PM

Strangea paharul intre degete lungi si subtiri. Ma uitam la el  cum tremura din cand in cand din cauza unui curent rece sau poate a unui fior interor. Gesturile spuneau mai mult decat 1000 de cuvinte. Ochii nu...taceau si parca nu erau acolo cu noi

Era prima data cand observam curburile. Ii priveam adanciturile si tremurul scurt al gatului in timp ce imi vorbea.Mi-am dat seama ca a terminat de povestit cand si-a lasat capul in jos si si-a umezit buzele cu ceaiul cald.

- I-ai trimis flori ? (de ce l-oi fi intrebat asta?)
- Da , am vrut sa stie cum sunt eu de fapt.
- Eu am stiut tot timpul...de asta nu le-am primit?
- Le astepti?
- Acum nu...le-am asteptat...Acum e dezordine peste tot...sentimente, resentimente...trebuie sa le stampilez cu ' trecut' si sa le ascund pe undeva.


- Ma arhivezi?


Imi umezesc stampila si te privesc inca o data : te-am privit, te-am auzit, te-am mirosit, te-am gustat...

- Acum ca stii de ce am fost a ta ...treci in folderul TRECUT
- Fericirea se termina la mine?
- Nu, de acolo ar fi trebuit sa inceapa !









15. As putea sa injur in loc sa pun un titlu? - May 7, 2012 8:24:00 PM


Cat de mult mi-ar fi placut sa fiu puternica si sa stiu totul despre viata! Dintre cele doua femei care ma poseda, pe asta de acum o urasc. Copilul asta rasfatat cu ochii adanci care ma tot intreaba de unde rasare soarele m-a facut sa ma satur si de zi si de noapte. Prima femeie absenteaza astazi. A plecat sa si caute pantoful pierdut.


-  Trimite-o in concediu pe femeia puternica si ia-ma un pic  in brate, copil frumos!
- E imposibil. Azi port pantofii negrii Louboutin. Azi nu am voie sa fiu copil
- Arunca-i din picioare !
-Imi promiti ca ma duci sa pasesc desculta pe nisip ? Ma duci s-o vad?
- Nu pleaca nicaieri...Va fi mereu acolo...Nu mai avem timp...
- Pe-al meu l-am ferecat intre pozele cu tine... pe vremea cand nu purtam pantofii astia blestemati de femeie puternica !
- Da-i jos! (se apleaca si imi ia un pantof)
- Nu aici. Nu acum. Nu vreau. Te rog nu-l arunca!


"Nu-l lasa" imi sopteste femeia puternica. "Ultima oara cand ai facut asta vai pasit desculta pe asflat incins"


- Am sa te gasesc mereu
- De asta mi-e teama. ( " De fapt iti e teama ca n-o sa te caute")
-Copil frumos !


Cand am ajuns acasa femeia cu Louboutin din oglinda m-a intrebat "Cine era?". I-am raspuns "L-am cunoscut mai demult. Mi s-a lipit sufletul de privirea lui. Stii? Ni se potriveau povestile"








16. Poveste (I) - incercare - Apr 27, 2012 7:42:00 PM

Stateam amandoua tolanite pe canapeaua din living. Eu cu telecomanda in mana ea , butonanad nervos telefonul. Imi placuse Cristina dintotdeauna  si ma uimea cu forta cu care renastea dupa vreun esec fie el sentimental sau profesional. De data asta se chinuia sa-mi citeasca un mail pe care dorea sa i-l trimita barbatului pe care-l iubea cu ardoare de vreo 13 luni si eu trebuia sa-mi dau acordul pentru insiruirea de cuvinte dulci gen : iubire, noi, eu, tu.  Am recunoscut stilul pentru ca ,, de altfel, casuta mea de e-mail era ticsita de genul acesta de drafturi; da drafturi pentru ca nu am avut niciodata curajul sa apas pacatosul de buton “send”si daca am facut-o la un moment dat am regretat.“ Iubitul meu, Ai aparut TU si odata cu tine zambetul meu. Stii ca nu mai zambisem de mult si mi-am upgradat fericirea cu fiecare minut cat ai stat langa mine.  Fiecare ora fara tine e lunga si ma indeparteaza de perfectiunea spre care tind…Cu fiecare zi ce trece eşti tot mai departe. Mi-e frica ca ai sa incepi să dispari.Ştii ce s-a întâmplat după ce s-a terminat tradiţia noastră de duminică seara? Ştii ce s-a întâmplat după ce am încetat să ne mai bem minţile până la 5 dimineaţa în fiecare duminică, doar ca să nu fim ca toţi corporatiştii ăia distruşi care se bagă în pat de la 8 seara, se uită la Divertis şi apoi sting veioza ca să nu fie obosiţi a doua zi la birou? Ştii care a devenit noua mea tradiţie de duminică seara? Iti scriu tie…Nu-ti gasesti locul si probabil n-ai sa ti-l gasesti vreodata daca ai sa continui sa te intrebi daca cumva locul tau e langa mine pentru ca de fapt nu ai fost niciodata langa mine…”bla bla bla…m-am chinuit vreme de jumatate de ora sa o conving sa nu trimita mesajul si alta jumatate de ora am ascultat-o insiruindu-si defectele, pentru ca de fapt era convinsa ca Robert ar fi iubit-o mail mult daca s-ar fi apropiat de modelul de perfectiune. I-am explicat ca noi femeile cand iubim cu ardoare , pana la plasele, functionam perfect insa din cand in cand avem nevoie sa ne alimentam cu strangeri in brate si gesture culese din strafundul sufletului. I-am explicat ca daca la un moment dat functionam eronat e ca, poate, iubirea vietii noastre a gresit undeva. 


       Dupa ora de palavragit mi-am dat seama ca eforturile mele erau zadarnice sic a atare a trebuit sa-I smulg telefonul sa dau delete draft si sa –i explic cu un ton mai ridicat decat de obicei “ They don’t like nice girls! Be a bitch! “ . Yes right ! Nici eu nu credeam asta. Adevarul ca imi propusesem si eu de vreo cateva ori sa incerc sa joc rolul asta, si de fiecare data am esuat lamentabil intorcandu-ma la privirea pierduta si plina de adoratie pentru “nataraul” (asa-l alintam eu in mintea mea ) de care eram profund indragostita. Dar mi-as fi dorit din suflet ca rolul asta sa-I iasa Cristinei numai sa nu o mai vad suferind.

          Pe Robert il cunoscuse in urma cu 13 luni intr-un supermarket la raionul de gadget-uri, si o cucerise cu siguranta de sine si cu zambetul. Apoi a realizat cate lucruri aveau in comun…intr-adevar zambeau frumos impreuna si li se potriveau povestile si aveau toate sansele ca impreuna sa-si construiasca povestea. Din pacate Cristina nu auzise de “Contabilitate”-a lui Marin Sorescu , parafrazata de mine in felul urmator “ barbatul pe care l-ai iubit si barbatul care nu te-a iubit fac zero”.  ( Va urma)


17. Trebuie sa schimb multe lucruri - Apr 27, 2012 7:11:00 PM


şi n-am curaj să încep cu nici unul. Trebuie să încep de undeva. De la mine, de la tine, de la motivul pentru care m-as tara de la o ora la alta, aşteptând să se întâmple un miracol sa pot trai iarasi si sa pot zambi iarasi, de la permanenta muncă de a evita să-ţi întâlnesc privirea, de privirea lasata in jos in unele momente cand imi ascund cuvintele, de la miile de întrebări pe care le-am strâns în cap, de la misterul crizei prin care trec bărbaţii când realizează că nu mai au chiar 25 de ani, de la zâmbetul pe care nu mi-l pot reţine când intri în încăpere, de la căldura care îmi invadează corpul, de la avântul pe care şi-l iau braţele mele spre tine când te apropii, de la oboseala mea cronică, de la un suflet încremenit de spaima unei deziluzii, de la pasii sovaelnici care ar fi trebuit sa fie siguri si apasati cand prima lacrima a alunecat pe obraz, de la talentul de detectiv pe care îţi doresc să-l ai, pentru că n-ai sa primesti indicii , de la curajul pe care va trebui să ţi-l faci, pentru că de data asta chiar nu mai am de gând să ridic nici un deget. Trebuie, într-adevăr, să schimb foarte multe lucruri. Aşa că...spun START...




18. Inelul - Apr 25, 2012 7:40:00 PM

Mi-am cumparat un inel
….cel mai mare…cat toata indoiala mea. Gripele sufletesti se vindeca cu dusuri reci nu cu ceiut cald
            Iubirile complicate aflate la limita intre neimpartasit si imposibil, sunt ca o boala cronica lunga si grea pe care te straduiesti sa o duci pe picioare. Sunt zile in care te cuprinde senzatia de bine  pe care o ai cand cand te trezesti si care aproape iti pacaleste simptomele. Zile in care oamenii din jurul tau se minuneaza de cat de infloritor arati fara sa stie ca e doar un invelis de fals desenat cu dexteritate. Insa zilele astea suna a gol, si nu le compenseaza pe cele in care sintetizezi mental, toate remediile care nu au dat vreun rezultat. Uneori zilele bune iti dau elan ca sa poti trece prin cele rele, rapid ca intr-o cursa de maraton.  Doar ca atunci cand vorbim despre dragoste neimpartasita secundele se transforma in zile, luni si poate chiar ani, iar suferinta apasa asupra ta asemeni unei tone de fier care nu face decat sa te traga in jos au sa te faca sa te simti ca in stupida farsa cu bancnota.  In care EL are bancnota legata cu ata si o arunca ironic spre tine, care te chinui sa o prinzi,  si atunci cand intinzi mana sa o apuci cineva o trage mai departe. Si de cele mai multe ori acel cineva este el.
          E normal sa-ti doresti sa faci parte din povestea lui. Ai dat probe pentru un rol in filmul asta si desi nu l-ai primit pe cel principal ai acceptat si partituri de figuranta, in speranta ca la un moment dat vei merita mai mult. Si totul pentru speranta ca vei obtine rolul principal. Pe merit, fara pile…fara interventii..doar asteptand in umbra sa fii invitata la casting . Sunt situatii cand se intampla sa avem un rol, minuscul ce-i drept cu replici scurte dar speram ca e filmul vietii. Si credem ca filmul acesta al vietii, contrar peliculelor de Oscar, nu poate fi derulat inainte-inapoi pentru a sari peste momentele dureroase, si ca trebuiesc traite toate, unul cate unul. Daca cumva traiesti in ecuatia “daca el..” inclestata de suferinta si fara puterea de a varsa o lacrima, sfatul acesta iti va fi de ajutor : “ sulfa in sus niste spuma si apoi priveste fix spre tavan. Nu exista prilej mai bun de a plange decat sapunul care-ti aluneca in ochi” ( a spus-o Almudena Solana in povestea unei femei care si-a pierdut sotul si care nu mai are puterea si curajul sa planga).
           In general oamenii cand se despart, ard scrisorile, rup pozele si dau foc tuturor amintirilor. Tu ai putea sa faci altceva : du-te si cumpara-ti un inel ieftin de zirconiu, cu o piatra in mijloc pe care sa-l porti pe inelar si cu care sa umpli golul ramas in urma. Un inel care sa-ti aminteasca de tot ce ti-a lipsit vreodata si ca de fapt nu ai vrut pe “cineva” ci doar pe “el”. Il vei purta de fiecare data cu sufletul strans si ori de cate ori vei vedea stralucirea pietrei te vei vedea in sfarsit pe tine.



19. Time of change - Apr 11, 2012 8:49:00 PM
           Citeam undeva, din pacate nu-mi aduc aminte unde, ca lupta in dragoste e ca lupta pe piata muncii. Ca exista in mintea lui o fisa a postului pe care trebuie sa o indeplinesti intocmai ca sa corespunzi cerintelor angajatorului. Stim cu toatele ca viata e o lupta, ca ne luptam cu noi insine si apoi cu ei. Ne luptam cu noi atunci cand alegem schimbarea, taiem um pic de aici, adaugam dincolo, mai adaugam o floricica si coloram frumos dincolo si speram ca rezultatul sa-i placa.
       Adevarul e ca rezultatul final trebuie sa fie cat mai aproape de realitate, si cand spun realitate e foarte clar ca ma refer la femeia adevarata din tine nu la cea invelita frumos in ambalaj sclipicios.   Vorbesc prostii !!! Cine naiba mai tine cont de ce e sub ambalaj ? Totul tine de marketing...asadar cine mai tine cont de amanunte cand ambalajul e atat de frumos dar oh, atat de fals...Se scapa din vedere un aspect...ambalajul are pret, il gasesti oriunde , il alegi. il asortezi dar din pacate n-ai sa gasesti pe nici un raft esenta de sub el. Am crezut in schimbarile minore...dar voi refuza sa cred ca oamenii isi pot schimba principiile de viata...sau isi pot cumpara peste noapte "valorile" care le-au lipsit atata timp. Cand alegi o minciuna invelita frumos e posibil sa afli ca fericirea are gustul salciu, ca ai o dipploma pe care nu ti-o doreai dar pentru care ai trecut prin niste sesiuni destul de infioratoare. Nu vei afla niciodata ca fericirea are miros de roze si vine cu confetti si sampanie si ca de fapt nu miroase a odorizant de masina. 
       Apuca-te sa te schimbi si sa te desenezi pentru barbatul pe care-l iubesti si care iti vede acele lucruri pe care nu le poti cumpara de nicaieri. Altfel e posibil sa te pierzi pe tine si cine stie daca te vei mai putea regasi vreodata, si poate vei ajunge sa te identifici cu masca falsa pe care ti-ai creat-o singurica...sau se poate si mai rau. Acest "se poate si mai rau" spus atunci cand ma refer la dragoste poate deveni cel mai crunt lucru care ti se poate intampla. Poate insemna moarte inceata si capul plecat intr-un "mai incolo" intunecat caruia degeaba ii mai aprinzi cate un bec...chiar daca e cumparat in doi, tinandu-va de mana. 
20. Preambul pt ceva - Apr 7, 2012 11:52:00 AM

           Unele dintre noi sunt razboinice si bataioase. Unele femei au luptat de cand se stiu cu demoni, oameni, temeri, frustrari…altele au fost un pic mai norocoase si viata lor nu a necesitat vreun razboi cu ele insele sau cu altele. N-as putea spune ca sunt Iona D’Arc contemporana, dar m-am straduit cat am putut sa corespund asteptarilor tuturor si sa obtin ceea ce mi am dorit. Mi-a aduc aminte de o victorie din viata…pe care am castigat-o dupa 10 ani de “lupta” ( bine , de accord e prea mult spus lupta). Toata perioada liceului m-am luptat cu stiintele exacte…care nu-mi placeau de nici o culoare desi eu alesesem profilul “informatica” , si am adorat literatura si limba romana, mai exact tot ceea ce-mi permitea sa-mi expun creativitatea.  La fizica nu am excelat niciodata…si “proful”, mi-l amintesc si acum,  ma tot scotea la tabla, si innebunea efectiv cand dupa ce umpleam doua table cu rezolvarea vreunei probleme o dadeam de gard la sfarsit cu vreo greseala din neatentie de genul celei 1+1=3…de vreo cateva ori mi-a pus 2 ca sa ma invete minte sa casc ochii si a fiu atenta. Ba chiar, dupa,  imi urla efectiv “ N-ai sa fii in stare in viata ta sa iei permisul de conducere pentru ca esti neatenta. Si daca dintr-o intamplare o sa-l iei anunta-ma sa nu mai ies in viata mea pe sosea”. Timp de 4 ani am auzit aceeasi placa de la toata lumea…inclusive de la ai mei , pentru omul avusese grija sa-i spuna acelasi lucru si lui taica-meu care si in acest moment are  parerea de atunci…Anii au trecut si urma intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului fiecare trebuia sa se ridice in picioare in fata colectivului profesoral si  sa spuna ce a realizat in cei 10 ani. Povestile erau cam aceleasi “lucrez in nu-stiu-ce multinationala”, “casatorit(a)”, “copil” (dupa caz).  Eu m-am ridicat in picioare si nu am spus decat atat: Iulia Dinu, necasatorita, o pisica “ Snowbell” si in urmatoarele secunde am scos permisul din portofel si am adaugat triumfatoare “ da , domnule profesor, am permis.” Nu a stiut nimeni ca am dat de 4 ori ca sa-l obtin, ca nu mi-a placut de fapt sa conduc dar ca a trebuit ..si da a fost ambitia mea si lupta mea cu toti ceilalti care-mi spuneau “ ce-ti trebuie?nu esti in stare”…Ei bine da..imi trebuie…conduc execrabil dar ma perfectionez. Ei bine povestea asta era de fapt un preambul…pentru o postare la care ma gandesc de ceva timp si pe care o voi publica zilele urmatoare.              
21. Doar 11 minute - Apr 5, 2012 5:48:00 PM
        M-am indragostit de Coelho in perioada in care toata lumea ii urla numele peste tot. L-am citit si eu impinsa mai mult de curiozitatea de a vedea de ce-l citeste toata lumea. Spre deosebire de cei care-l citeau doar pentru ca era in trend, eu m-am indragostit iremediabil de cartile lui si le-am savurat pe toate…ba chiar le-am reluat ori de cate ori mi s-a facut dor.

         Am citit “11 minute” de cinci ori…si inca nu m-am saturat de ea. As vorbi despre ea ore intregi fara oprire( doar e cartea care a fost tradusa in 67 limbi)...controversata de altfel pentru ca e o carte scrisa de un barbat care descrie foarte realist ce simte o femeie, cum simte o femeie…si cat de multa durere poate indura o femeie care iubeste.  Este vorba despre povestea unei fetiţe care se transformă (cred eu, prematur în femeie). Este o femeie care a rămas dezamăgită iubind. O femeie care are vise...O femeie care se vinde pentru visele ei şi care până la urmă înţelege că fericirea nu constă în banii pentru care s-a vândut timp de un an,ca  fericirea nu e ferma pe care îşi dorea să o cumpere pentru părinţii ei...Fericirea era dragostea pe care ea nu apucase să o descopere în sensul cel mai frumos, pentru că nu-şi găsise jumătatea. O carte în care se vorbește foarte mult despre sex ( de aici si controversele) şi despre iubire. Pornesc pe direcţii diferite, dar intr-un final ajung sa se intrepatrunda. Finalul e neasteptat …te face sa-l visezi zile intregi…si sa-l implori sa se prelungeasca o eternitate…un el haituit de dorul de ea desi se despartisera cu cateva ore inainte…o ea care pleca renuntand la iubire…aeroportul din Geneva, escala ei la Paris si un el care-I sopteste la ureche in aeroport la sosire “ Parisul va fi mereu”…” Te-am văzut citind o revistă. Aş fi putut veni lîngă tine, dar sînt romantic, iremediabil romantic, şi am crezut că era mai bine să iau prima cursă spre Paris, să mă plimb un pic prin aeroport, să aştept trei ore, să consult de nenumărate ori orarul zborurilor, să-ţi cumpăr florile, să spun fraza pe care Ricky i-a spus-o iubitei lui în
Casablanca şi să-mi imaginez surprinderea de pe faţa ta. Şi să am certitudinea că asta este ceea ce-ţi doreai, că mă aşteptai, că nici toată decizia şi voinţa din lume nu sînt de-ajuns pentru a împiedica dragostea să-şi schimbe de la un ceas la altul regulile jocului. Nu-i deloc greu să fii romantic, ca în filme, nu crezi?”.

Ce mi-a mai placut in carte? Am incercat sa aleg cateva randuri care ma fac sa retraiesc cartea la orice pas si care sper ca vor incita spre a o cauta si a o citi :

 "Dacă aş mai rămâne o zi, aş mai rămâne un an, iar dacă aş mai rămâne un an, n-aş mai pleca niciodată"
“Eu sunt dragostea lui, eu sunt muzica, îşi spune ea în gând. Să dansăm.”
“Îl iubesc pe bărbatul din faţa mea, fiindcă eu nu-l posed şi el nu m-a posedat. Suntem liberi în dăruirea noastră, trebuie să repet asta de zeci, sute, milioane de ori, până când voi sfârşi prin a crede în propriile mele cuvinte.”
“Arta iubirii e ca pictura ta, necesită tehnică, răbdare şi mai ales practică în cadrul cuplului. Necesită îndrăzneală, trebuie să mergi dincolo de ceea ce s-au obişnuit oamenii să numească “a face dragoste” “Dragostea cea mai puternică este cea care-şi poate manifesta slăbiciunea.”“Dragostea este primul lucru capabil să schimbe total viaţa unei persoane de la o clipă la alta”“Eu nu sunt un corp care are suflet, sunt un suflet care are o parte vizibilă numită corp”.
“Viaţa este foarte rapidă, îi face pe oameni să treacă de la cer la infern în câteva secunde”
“În fiecare dintre noi este un ceasornic ascuns şi, ca să faci dragoste, arătătoarele ambilor inşi trebuie să indice aceeaşi oră la acelaşi timp. Două persoane care sunt împreună şi se iubesc mult trebuie să-şi potriveasca arătătoarele, cu răbdare şi perseverenţă, cu jocuri şi reprezentaţii "teatrale", până când înţeleg că a face dragoste e mult mai mult decât o intalnire"






22. Pretul corect ! - Jan 17, 2012 9:48:00 PM
     Am  fost invatata de mica ca iubirea si oamenii nu au pret. Ca nu poti cumpara iubire, ca nu poti cumpara un om, ca e in noi o incandescenta care poate aprinde doar un singur suflet si e imperios necesar sa-l gasim pe acela. Acum, cu mintea fluturand printre anii ce au trecut pot afirma ca de fapt toti platim un pret pentru iubire si pentru omul de langa noi, un pret masurat in lacrimi, zambete, discutii stanjenitoare. Tu cat ai plati pentru omul de langa tine? Daca iti cauti extrasul contului din banca sa raspunzi la intrebare, considera ca ai pierdut din start.      Iubirea se plateste cu bucati de suflet. Ne nastem cu inimile intacte, lucioase, slefuite parca de maini pricepute. Simtim, iubim si atunci rupem cate o bucata de suflet , cu colturi neregulare si ascutite uneori si o oferim celui pe care-l iubim. Uneori primim la schimb o bucata din sufletul lui, alteori nu primim nimic. Bucatile primite la schimb uneori se potrivesc in locul sparturii nascute din iubire iar alteori le facem loc in mod dureros. Golurile in suflet se nasc atunci cand nu primesti nimic la schimb; acestea sunt ranile deschise, gaurile negre care sangereaza picaturi de regrete. Cand ai un gol in suflet ai da orice pentru o bucata colturoasa cu care sa-l acoperi si care sa-ti aminteasca de unicitatea omului care ti-a oferit-o. Daca ai sufletul intreg si perfect inseamna ca nu ai iubit vreoata. Daca cineva iti ofera o bucata dintr-al lui ...ofera-i la schimb un ciob din inima ta. Mai mult ca sigur ca se va gasi cineva care sa-ti umple golul. Sufeltele perfecte de fapt sunt lipsite de frumusete !!!!



23. Incertitudini - Jan 8, 2012 10:58:00 PM
         Am aripi si totusi nu am zburat niciodata. Mi-au crescut in timp, direct din suflet, infipte in cel mai pur sentiment care s-ar fi putut naste inauntrul unui om.  S-au hranit din mine si am asteptat cuminte sa gasesc secunda care sa ma arunce intre nori. In asteptarea ei mi-am lustruit cuminte aripile si mi-am cantarit sufletul, reparat de cateva ori si am concluzionat dureros ca nu voi putea zbura vreodata fara sa privesc inapoi si fara sa pun in balanta iubirile. Sa le cantaresc pe fiecare, sa analizez in detaliu cine a iubit mai mult si cine a iubit mai putin. Stiu ca doar asa as putea sa identific  ducea “mare iubire”. In sufletul meu si-au gasit locul iubiri de gramaje si culori diferite,  asteptari mari, dezamagiri si mai mari, impliniri efemere si  toate astea invelite in trairi intense.          Am crezut de multe ori ( si inca mai cred asta) ca iubirea vietii se simte in doi si in mod egal.  Ca in caz contrar, sufletul apasat de prea multa iubire doare , si sfarseste avariat. Nu stiu daca toate fostele iubiri din viata mea au murit pentru ca sentimental a fost impartit injust si dureros de nedrept si mereu mi-a fost frica ca sufletul meu va muri de prea multa apasare, de prea mult frig sau de teama.      Am traversat perioade de lacomie, cand primeam si nu ofeream nimic. Cand priveam de sus sufletele haituite de povara unui sentiment prea mare pentru ele. Asemanam iubirea unui duel intre doi: cine minte, cine inseala, cine doboara la pamant, cine e mai indifferent, ma visam invingatoare  si striveam cu tocul pantofilor cioburile ramase in urma mea. Nu am inteles atunci ca in “jocul” asta nu exista invinsi si castigatori ci doar invinsi. O iubire pierduta e de fapt un esec…golindu-ti sufletul nu faci decat sa pierzi.  Mi s-a parut de multe ori ca vad marea iubire, de multe ori am plecat eu, dar si mai dureros a fost sa raman in urma, si sa asist amar la o plecare. Si asa am pierdut de fiecare data…chiar si atunci cand am plecat eu.        Dupa ultimul joc , cu sufletul golit am invatat sa ofer. Am oferit timp infinit desi  ar fi trebuit sa ofer anotimpuri, suflet, mana mea intreaga , nu un deget, am oferit putin si apoi putinul sa transformat in tot. Am riscat si mi-am cautat drumul cu ochii inchisi si nu i-am deschis nici macar in fata amenintarii ca voi aluneca in haul din fata mea. Am refuzat sa analizez si nu am cantarit nimic, nici macar bataile inimii, pentru ca marea iubire nu cantareste bataile inimii, si nici suferintele ce raman in urma.  Asa stiu sa iubesc…si am atatea lucruri sa ma intreb si continui sa fug din fata capcanei raspunsurilor care mi-ar fi omorat vigilenta si care mar fi facut sa-mi retrag inapoi mana intreaga. Nu o voi retrage nici macar de teama ca o retrage catre mine ticsita cu dezamagire, nedreptati  si neimpartasiri.  Da asa e marea iubire!


24. RETROSPECTIVA 2011 - Dec 29, 2011 9:21:00 PM
       Inclin sa cred ca cei de la Taxi aveau dreptate “Stele care cad nu pier”. Ma gandesc la asta in timp ce butonez nervos telecomanda. Peste tot reprospective si e perioada in care toata lumea face liste cu promisiuni, realizeaza din ce in ce mai putin din ce promite, arunca cu declaratii de forta si impinge pieptul inainte catre un 2012 plin de beculete, leduri si  scantei. Eu contorizez  stelele: vreo cateva au cazut , s-au nascut in locul lor altele, lucrurile nu mi-ai iesit intocmai ca in prospect. Ce a fost si ce nu a fost frumos intr-un an care s-a prelins ora cu ora, zi cu zi printre nori sau raze de lumina?
Ianuarie a fost luna in care am constientizat ca viata mea nu seamana  cu nici o proiectie scornita vreodata intre 1980 si 2011.
Februarie  ..da…deprimanta luna cu tot cu falsul Valentine’s Day, si nimic nu a schimbat asta. Frig, zapada, zambet desenat zilnic, Helene Segara (DA, iti multumesc pentru “Encore une Fois”) cu volumul la maxim si liniste
In Martie mi s-a parut ca aud pasarile peste tot dat de fapt era zgomotul crengilor. Zapada peste tot, gheata topita de buchete de flori,  mai mult zgomot, pasi sovaelnici catre…undeva…zambet larg…si totusi frig, frig, frig si iar frig.
Aprilie a fost scurt …am pasit apasat catre ceva nou…am lasat in urma TOT si am luat cu mine doar oamenii care au contat. Mi-am aruncat in bagaje cateva amintiri, mi-am redesenat povestea in imagini colorate si am lasat marturie promisiunea ca voi reveni ori de cate ori ma voi topi de dor
Luna mai a trecut fara sa se intample nimic…prea banala, prea fada, fara gust, fara miros
In Iunie mi-am implinit un vis. Am vazut-o !!!!  Am mirosit istoria de pe strazi, am memorat fiecare imagine…aveam o nuanta de obsesie vis-à-vis de ea. Poate avea cineva o explicatie logica a faptului ca eram atat de fericita intr-un sight-seeing bus , ca as fi putut privi ore in sir Coloseum-ul noaptea fara sa ma plictisesc, sau ca ma inunda veselia cand priveam multimea agitata din piatete sau din jurul cafenelelor?  Iunie a mai insemnat nebunie…tremur intens…emotie...furtuna nascuta dintr-o singura privire…alta eu…inceput .
Iulie si August le-am luat la pachet cu soare mult, somn si mai putin, renuntari ce au durat doar cateva secunde. Sunt lunile in care am agonizat cat sa plec si cat sa stau
Septembrie nu exista. In calendarul meu luna asta a disparut
In octombrie am aflat ca am chef de viata, ca sunt intr-o tranzitie spre nu stiu ce, o tranzitie care ar putea sa lase loc surprizelor. In octombrie mi s-a facut dor de soare si am realizat ca mi-a lipsit. M-am urat pentru ca am tot visat la vacanta, la soare infinit, la marea mea, la carti citite cu fire de nisip intre pagini, la lancezeala dulce pe sezlong, la mirosul vacante care a lipsit la apel. Am deschis ochii…si in jurul meu erau frunze uscate si mult frig.
Noiembrie si decembrie au trecut repede: soare desi afara era frig,  cald in suflet, nori trecatori, intrebari, luminitele de la capatul intunericului, mirosul de “acasa”, 1+1 =2, si pregatiri pentru retrospectiva
Amintirile cele mai frumoase sunt oamenii pe care i-am cunoscut, momentele cand am ras din tot sufletul, cele in care mi-as fi dorit sa plang dar mi s-a parut nedemn sa o fac, locurile pe care le-am vazut si cuvintele pe care le-am scris atunci cand sufletul dicta raspicat.
In noaptea dintre ani, faceti-va timp si lipiti pe frigider un biletel cu cele mai frumoase amintiri din 2011.






25. Despe aparente la sfarsit de 2011 - Dec 28, 2011 9:16:00 PM
         Fac greseala de a crede ca pot fi multitasking si ca pot face mai mult de doua lucruri in acelasi timp ( de multe ori e de ajuns si unul singur ca sa ma puna in dificultate) si cand e vorba de volan…clar nu ar trebui sa fac altceva decat sa-mi vad de drum. Mai incalc din cand in cand regula si ma trezesc cu mintea umbland hai hui prin cine stie ce cotlon. Azi a fost una din zilele in care m-am suprins gandindu-ma la lucrurile pe care le-am invatat anul asta.  Anul asta am invatat sa urasc superficialitatea.  Sa ridice doua degete sus cine nu a fost niciodata superficial si cine nu a judecat gresit un alt om neavand rabdare sa-l cunoasca, sa-i desluseasca misterele care se ascund in spatele privirilor sau a gesturilor ciudate uneori.  Mi-am adus aminte de cateva situatii cand am facut acelasi lucru.        Spre exemplu colegul de liceu, pe care-l blamau toti profesorii pt ca ramanea corijent la minim trei materii pe trimestru. I-am pus eticheta “retardat” fara sa fii schimbat macar doua vorbe cu el. Ei bine “retardatul” era un geniu in programare si ne-a lasat pe toti cu gura cascata cand la sfarsitul liceului lucrarea lui de atestare profesionala in informatica a fost un programel care descifra semnalele morse trimise cu o lanterna spre monitor. Nu stiu ce s-a intamplat cu el dar mi-as fi dorit sa gandesc altfel.     Ne grabim asadar sa judecam oamenii dupa aparente. Analizam in detaliu hainele, conduita, ne zidim adanc in minte prima impresie si ne incapatanam sa o pastram intacta fara sa facem un minimul efort de a darama zidul si de a vedea dincolo de el. In unele cazuri ochiul public poate provoca dezastre emotionale.  Faptul ca un om are o aparitie care rupe orice tipar nu inseamna ca se incadreaza la categoria “tampit”. Daca o femeie ajunge sa conduca un department intreg nu inseamna ca a luat contact cu asternuturile tuturor sefilor. Poate povestea ei este alcatuita din nopti de nesomn si zile muncite pana la epuizare.  Toti pornim pe un drum gresit, atunci cand aratam cu degetul un om imbracat altfel, care reactioneaza altfel . M-am jucat de cateva ori cu perceptiile celor din jurul meu.  Si daca paharul din mana mea continea un lichid colorat , sunt ferm convinsa ca in ochii lor eram o petrecareata hidratata corespunzator iar intr-ai mei o obraznicatura care bea doar suc de mere si se amuza copios in “jocul” asta.       Am cunoscut oameni aparent verticali, care s-au dovedit a fi lichele, femei aparent sterse, ciudate dar care erau inteligente, generoase si foarte placute. Am cunoscut “sfinte” pentru care as fi renuntat la tot (slava domnului ca nu am facut-o) pentru ca s-au dovedit a fi fiinte mizerabile, superficiale si interesate strict de balanta unui cont din banca. Am cunoscut oameni imbracati mai mult decat modest dar care ascundeau genii si talente innascute.  Da imi este rusine uneori de presupunerile superficiale pe care le-am facut in anumite momente ale vietii.      Incerc de ceva timp sa nu mai pun etichete. Insa din pacate inca mai am meteahna asta si ma trezesc vorbind. Inca am impresia ca actorii au personalitati la fel de sclipitoare ca si personajele pe care le interpreteaza, ca frumusetea de la TV exista si in realitate, ca barbatii frumosi nu-s pentru femeile normale, ca lucrurile bune sunt sanatoase, ca parintii sunt de vina pentru esecul copiilor lor, ca oamenii care zambesc mult sunt foarte fericiti sau ca toti cainii care latra sunt agresivi si periculosi.  Inca dau verdicte prostesti.   
  In conzluzie propun sa nu admiram fatadele pana nu deslusim interiorul !!!!